Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp! Viața e o călătorie a sufletului ce nu are hartă…

MUZEUL DURERII – cinci lucruri tulburătoare

MUZEUL DURERII – cinci lucruri tulburătoare

Muzeul durerii sau Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, este o clădire de mari dimensiuni, fostă închisoare pentru deținuții politici din perioada comunistă, ce se găsește în Sighetul Marmației.

Închisoarea Sighet a fost construită în anul 1897, servind inițial ca loc de detenție pentru țărani, elevi și studenții maramureșeni. Abia în anul 1950 au fost aduși acolo primii demnitari de prin toată țara.

Luna trecută, am avut eu însămi ocazia să vizitez această închisoare care, în zilele noastre, reprezintă unul dintre cele mai cutremurătoare muzee din România. Vă prezint exclusiv cititorilor de pe Utopic-times.com, pozele pe care eu le-am făcut.

Uite cinci lucruri care, pe mine, m-au marcat!

Ușile celulelor – încă de la primii pași în muzeu, nu ai cum să nu remarci ușile care pecetluiau, altă dată, viața, visele și libertatea unor oameni poate nevinovați. M-au cutremurat: groase de cinci degete, din fier pe care se regăseau fragmente de vopsea verde, scorojită. Încuietori absolut înfiorătoare, arătau mai degrabă a instrumente de tortură decât a broaște. Două orificii avea ușa: un cerc mic, cât să privească un ochi prin el, care avea o ușiță ce se putea deschide doar pe dinafară (probabil pe acolo erau „studiați” deținuții) și o trapă de mărimea unei cărămizi, prin care erau hrăniți, în niște castroane de tablă infecte.

 

 

Butoiul pentru hrană – închisoarea muzeul durerii butoiare trei nivele, astfel explicându-se prezența ascensorului primitiv, din lemn și sârmă, cu care se transporta hrana deținuților. Constând într-un terci din tărâțe, varză și apă, era depozitată și transportată într-un butoi de lemn mizer, insalubru și efectiv inuman. Se schimba acel butoi foarte rar, nu se spăla niciodată.

 

 

Îmbrăcămintea – un alt detaliu marcant a reprezentat, pentru haine muzeul dureriimine una, hainele pe care erau deținuții nevoiți să le poarte. Cămașă și pantaloni simpli, în dungi verticale, albe și cenușii, de lână grosolană. Fie că era frig sau că era cald, nu exista alternativă. Nici nu se punea problema de spălat, ba din contră, când unul murea, hainele mergeau direct la altul, exact așa cum erau ele.

 

 

 

 

Paturile – cei care aveau parte de o plapumă murdară din lână și de niște paie înghesuite într-o pânză murdară drept pernă se putea considera un norocos. Paturile erau din fier forjat, aliniate ca într-un azil de nebuni, ruginite și unsuroase.pat-muzeul-durerii

 

Săpunul Iuliei Preduț – probabil ceea ce m-a marcat cel mai mult din tot muzeul a fost acest săpun. Iulia Preduț ocup

sapun muzeul durerii

a unul din paturile închisorii la acea vreme. Aveau voie să primească un singur pachet de acasă, iar, în pachetul trimis de soțul ei, pe lângă alte câteva nimicuri, se afla un săpun. Verde, pătrățos. Pe el era scrijelit, cu majuscule, simplu : „TE IUBESC MEREU -NICU” . M-a emoționat atât de tare simplitatea, sinceritatea de pe săpunul care a trecut prin mâinile deținutei.

 

 

 

 

Cortegiul Sacrificaților – în curtea interioară a închisorii se află o construcție mai mult decât marcantă. Contruite de Aurel I. Vlad,inițial din lemn,fiind turnate în bronz abia în 1998, în curte se găsesc șaisprezece statui ce reprezintă deținuții. Goale, mai înalte cu jumătate de metru decât un om obișnuit, acestea sunt orientate cu fața către zidul închisorii,zid ce, mateforic vorbind, reprezintă blocajul ascensiunii lor către viitor, obstacolul dintre ei și viață. Statuile au diverse poziții, care mai de care mai cutremurătoare. Fie că au mâinile ridicate tragic spre cer sau că își acoperă fața cu ele, ceea ce transmit rământe neschimbat: o durere cruntă.

 

Capela deținuților – într-o altă curte interioară, se găsește și o capelă mică, destinată rugii deținuților. De formă circulară, capela este dominată de o construcție rotundă,plină cu nisip și apă, plasată în mijloc. Acolo se pot aprinde lumânări pentru răposați. De-a lungul peretelui capelei, se află o bancă din lemn masiv, pentru reculegere.

 

 

Sper că cele enumerate mai sus v-au transmis puțin din ce mi-au transmis și mie. Poate e mai ușor de înțeles prin ce au avut de trecut oameni ca noi, pentru scopurile lor nobile.

Ca bonus, uite o poezie compusă de unul din deținuți în închisoare, dar și o mărturie cutremurătoare a altuia!

marturie muzeul durerii

 

poezie muzeul durerii

Flavia Căpăstraru

Flavia,16,indescriptibilă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: