În secolul vitezei și al progresului tehnologic, una dintre principalele întrebări la nivel global este “Cum protejăm mediul”? Iar aceasta este o întrebare care îi preocupă inclusiv pe iubitorii de sport. De fapt, poate că iubitorii de sport sunt mai preocupați ca oricând de acest aspect, având în vedere cât de mult contează calitatea aerului și mediul înconjurător pentru atingerea obiectivelor în sport și fitness.
Cum protejăm mediul înconjurător cu sport sustenabil?
Toate activitățile la care participăm, fiecare lucru pe care îl facem, inclusiv calitatea vieții și sănătatea fizică și mentală – totul este influențat de mediul înconjurător. La fel este și sportul.
Este de preferat să alergi dimineața și să inspiri aer curat. Este de preferat să înoți într-o mare cu apă cât mai curată. Și este de preferat să îți petreci vacanțele cu drumeții la munte și cât mai mult spațiu verde. Sustenabilitatea și modalitățile de protejare a mediului astfel încât acesta să rămână cât mai verde, cât mai sănătos și cât mai puțin afectat de către impactul activităților noastre – toate acestea reprezintă una dintre preocupările majore ale civilizației în ziua de astăzi.
Însă dincolo de reciclare, dincolo de sortarea deșeurilor și de preferința pentru materiale biodegradabile; dincolo de plantarea copacilor și de evitarea – pe cât posibil – a activităților poluante, ce poate face omul de rând pentru un mediu înconjurător cât mai protejat? Ce pot face iubitorii de sport – fie acesta la sală sau în aer liber, pe banda de alergat sau în vârf de munte – pentru a contribui la sustenabilitate? Cum protejăm mediul, desfășurându-ne în continuare rutina de sport?
Produse ecologice ca alternativă la produse și accesorii sportive tradiționale
Ai auzit de produsele ecodesign? Sunt una dintre cele mai noi și eficiente inovații în materie de sustenabilitate, fiind create din materiale reciclate. Indiferent de sportul pe care îl practici, fie acesta tenis, înot, exerciții de forță sau pur și simplu drumeții lungi în natură, poți apela la alternativa produselor ecologice pentru a-ți aduce contribuția la mediul înconjurător.
Așadar, una dintre modalitățile de top cum protejăm mediul înconjurător este să alegem produse ecodesign în locul celor pe care obișnuiam să le cumpărăm înainte, astfel încât să reducem la minimum impactul fabricării de produse sportive asupra planetei.
Cum recunoaștem aceste produse, și cum ne dăm seama dacă sunt sau nu ecologice? Pur și simplu caută eticheta “ecodesign” alături de un produs, care îți va confirma că acesta este conceput din materiale reciclate și îți va susține eforturile de protecția mediului. Spre exemplu, toate produsele cu ecodesign incluse în campania de Sustenabilitate Decathlon au această etichetă atașată, astfel indicându-ți natura lor ecologică. Iată mai jos câteva dintre cele mai bune produse sportive pe care le poți folosi în următoarele tale activități de sport sau fitness, pentru a susține protecția mediului:
Paletă rezistentă Tenis de Masă PPR100 ECODESIGN
A opta pentru o alternativă ecologică nu înseamnă a compromite rezistența și calitatea. Paleta de tenis de masă cu ecodesign demonstrează acest lucru, fiind alegerea perfectă pentru jucătorii de tenis. Mânerul ergonoic împreună cu un înveliș cu suprafață aderentă asigură un control foarte bun al mingii, cu lovituri eficiente. Fiind concepută în procent de 60% din plastic reciclat, este o paletă rezistentă și tolerantă, totuși cu un impact semnificativ redus asupra mediului înconjurător.
Ochelari înot 100 READY Lentile Transparente ECODESIGN
Reglabili și foarte ușor de ajustat, acești ochelari sunt perfecți pentru scufundări în care vrei să vezi totul pe sub apă cu o claritate impresionantă. Un nivel optim al etanșeității este asigurat cu ajutorul garniturilor flexibile și al stabilității ochelarilor, în timp ce un tratament anti-aburire limitează la minimum condensul și garantează vizibilitate excepțional de clară pe sub apă, într-un câmp vizual de 98⁰.
Roată Abdominală Ab Wheel ECODESIGN
Și iubitorii de fitness pot alege să lase un impact minim asupra mediului înconjurător. Cum protejăm mediul dacă facem exerciții de forță sau aerobice? Pur și simplu optând pentru produse și accesorii cu ecodesign. Spre exemplu, roata abdominală Ab Wheel este compusă 47% din plastic reciclat, astfel asigurând un nivel semnificativ mai redus asupra mediului decât o roată abdominală tradițională.
Fiind ușor de asamblat și dezasamblat, roata este compactă, polivalentă, putând fi ajustată atât în poziție stabilă cât și instabilă, în funcție de exercițiu și preferințe, și are proprietăți de aderență pentru a putea lucra mușchii abdominali cu eficiență maximă pe orice suprafață, de la parchet și gresie, până la beton.
Decathlon ne învață cum protejăm mediul înconjurător cu produse ecologice
Atât din pasiunea pentru sport, cât și din grija pentru mediul înconjurător, Decathlon vine cu strategii unice de sustenabilitate, punând la dispoziția sportivilor o gamă variată de produse cu ecodesign, care aduc un impact minim asupra mediului înconjurător. Aceste produse ecodesign la Decathlon sunt create din materiale reciclate, venind astfel în sprijinul eforturilor de a reduce impactul asupra mediului cu fabricarea de echipamente și accesorii sportive.
Dacă vrei să vezi lista completă de produse sportive ecologice la Decathlon, vezi oferta completă:
Indiferent că alegi sportul la sală, în aer liber, la plajă sau la munte, până la urmă fiecare spațiu este adăpostit de planeta noastră, iar totul ajunge să se rezume la necesitatea unei planete cât mai sănătoase – lucru care se poate atinge doar dacă știm cum protejăm mediul și alegem să o facem.