ariciul

Ariciul | Ce mănâncă, informații, ghicitori și alte curiozități

Este ariciul noul tău animal de companie și vrei să-i spui cât mai călduros bun venit în familie? Sau țeposul a început să te viziteze în grădină?

Ei bine, în ambele cazuri, ce mananca ariciul îți devine una dintre preocupările prioritare.

Cu ce se hrănesc țepoșii în stadiul de pui? Ce mananca ariciul ca animal de companie? Ce să-i pregătești pentru a-i face vizita în curte cât mai plăcută și poate pentru a crește probabilitatea să se întoarcă?

Tot ce mananca aricii, dar și multe alte informații, ghicitori și curiozități interesante, sfaturi despre îngrijire și detalii despre stilul de viață, hibernare și longevitate, poți citi în continuare pe această pagină!

Ariciul de poveste: înțelepciune și curaj legendar

În miturile și legendele din Europa de Est și Asia, ariciul s-a bucurat încă din cele mai vechi timpuri de respect.

Din punct de vedere spiritual, era deseori descris ca având înțelepciune superioară și un simbol al artei, al agriculturii și al focului.

ariciul in povesti si legende

Astăzi, aceste povești și legende sunt demult uitate. Însă urmând firul evoluției timp de mii de ani, ariciul a rămas în prezent una dintre cele mai vechi specii de mamifere de pe pământ.

Pe această pagină, urmează să redescoperi caracteristicile ariciului. Ce mananca ariciul, unde trăiește și care este personalitatea lui? Ce trăsături specifice îi sunt caracteristice?

Câți țepi și ce culoare au aricii? Ce rol are ariciul și de ce este mâncăcios oportunist și flexibil la condițiile climatice? Dar cum îngrijești un arici ca animal de companie?

Toate aceste detalii și multe alte ghicitori și curiozitati despre arici poți citi în acest mic tezaur despre viața aricilor.

Ce mananca ariciul?

Hrana ariciului constă în principal în insecte și alte nevertebrate. Acestea reprezintă sursa de hrană naturală principală a aricilor. Iată cum arată o dietă obișnuită a ce mănâncă ariciul în condiții optime:

  • Larve de muște;
  • Râme;
  • Diplopode (milipede);
  • Omizi;
  • Urechelnițe;
  • Gândaci;
  • Melci;
  • Limarci;
  • Viermi.

Cu toate acestea, ce mananca aricii reprezintă un subiect complex. Pentru că aricii sunt ceea ce numim mâncători oportuniști. Cu un simț al mirosului foarte bine dezvoltat și un auz fin, dispun de resurse optime pentru a-și identifica și prinde prada.

Deci, cu toate că nevertebratele se află în topul listei de pe meniul aricilor și reprezintă hrana lor preferată, aricii mănâncă de asemenea o paletă foarte largă de alte alimente, în funcție de oportunitățile pe care le găsesc. Printre alte elemente ce pot deveni hrana pentru arici se numără:

  • Fructe căzute la pământ;
  • Organismele altor animale intrate în putrefacție;
  • Ouăle păsărilor care își fac cuibul la nivelul solului;

Nu în ultimul rând, oportuniști deosebiți, aricii se vor hrăni cu o mulțime de surse de hrană pe care le pot găsi în curțile oamenilor. Deși dieta lui are în principal tendințe carnivore, ce mananca ariciul în lipsa surselor preferate de hrană este extrem de flexibil.

De aici și vizitele lor frecvente în grădina ta, atunci când insectele lor favorite își reduc numărul. Ce mananca aricii din grădina omului includ și nu se rezumă la:

  • Hrană pentru câini pe bază de carne, de unde își pot procura necesarul de proteină;
  • Biscuiți pentru pisici;
  • Pui;
  • Broaște;
  • Fructe de pădure și alte fructe.

Din nou, acestea sunt doar o parte și principalele surse de hrană pentru țepoșii care te vizitează.

În continuare, însă, poți citi și mai multe informații utile despre ce mananca ariciul, dar și ce este toxic pentru el și absolut nerecomandat să îl hrănești.

ce mananca ariciul

Ce mananca ariciul: Aspecte generale

Fie că este nou venit în apartamentul tău pentru a-ți ține companie, că te vizitează în grădină sau, mai nou, că l-ai văzut fugind printre tufișurile din fața blocului, un prim instinct este să îl hrănești. Vrei să creezi o conexiune cu ariciul, iar hrana este întotdeauna o modalitate excelentă de a te împrieteni cu el.

De aici și curiozitatea – de fapt, necesitatea – să știi ce mananca aricii. Iar dacă la această întrebare am răspuns mai sus, iată și alte aspecte generale care te-ar putea interesa despre dieta lor.

Ce bea ariciul?

Aricii beau apă. În general, își procură apa din surse naturale – inclusiv din bălți. Însă dacă te pregătești pentru ariciul din grădină sau chiar din casă, apa plată proaspătă este cea mai bună alegere.

Aricii sunt insectivori

Aricii sunt în mod natural insectivori. Cu toate acestea, ei savurează și pot digera eficient o varietate impresionantă de surse de hrană diferite.

Necesitate mare de fibre

Insectele și proteinele provenite din animale sunt cele mai bune în privința a ceea ce mananca ariciul. Totuși, aceștia au de asemenea o nevoie acută de cantități generoase de fibre în hrana consumată.

Inclusiv insectele și melcii pe care îi mănâncă aceste animale cu țepi vin cu o cantitate mare de fibre necesară dezvoltării și traiului optim al ariciului. Tocmai din acest motiv, nu se recomandă alimentele ultra procesate, care nu le aduc un aport de fibre optim.

Insectivori nocturni

Un alt aspect pe care să îl iei în considerare când te gândești ce mananca ariciul este că el e un insectivor nocturn. Adică se hrănește noaptea, și cel mai bine este să îi pui la dispoziție mâncarea în timpul nopții.

Spre deosebire de om și o mulțime de alte mamifere, aricii nu au nevoie de vitamina D provenită de la expunerea la soare pentru a procesa alte vitamine. Și le procesează în mod natural extrem de eficient.

Atenție la excesul de vitamine

De aceea e important ca atunci când te pregătești să împarți din hrana pisicii sau a câinelui cu ariciul, să verifici eticheta. Unele surse de hrană pentru pisici au aditivi în cantități foarte mari de vitamina A și D.

Nu îi pregăti ariciului astfel de hrană, pentru că eficiența sa e redusă. Aricii nu au nevoie de o cantitate ridicată de vitamine – pe care le procesează excelent în cantitățile optime. Ci de fibre și proteine!

Atenție la obezitate

Un aspect ce nu poate fi evitat atunci când discuți despre ce mananca ariciul este legat de metabolismul acestuia. Aricii au evoluat în animale cu o abilitate de a metaboliza grăsimile foarte rapid.

Și, în consecință, o abilitate de a lua în greutate la fel de rapid și ușor. Iar acest lucru este ideal pentru un animal ca ariciu, care intră în hibernare.

În timp ce în habitatul natural și în sălbăticie, aricii nu sunt predispuși la obezitate, acest lucru se schimbă în captivitate. Atunci când ai un arici drept animal de companie, acordă atenție acestui aspect.

Este foarte ușor ca atunci când îi pui la dispoziție prea multă hrană, sau hrană cu grăsimi excesive, ariciul să devină obez. Pentru a evita acest lucru, optează pentru hrană specială pentru arici. Sau, cel puțin, ai deosebită grijă la porții.

Cu ce să nu hrănești ariciul?

Nu putem discuta despre ce mananca ariciul fără să abordăm și subiectul opus. Ce nu mănâncă ariciul? Sau, cu alte cuvinte, ce alimente sunt toxice pentru arici și nu al trebui să îl hrănești cu ele?

Ei bine, în acest sens, avem două categorii:

  • Alimente inutile: acestea nu le fac rău, dar nici nu le aduc vreun beneficiu aricilor.
  • Alimente toxice: sunt cele care trebuie evitate cu orice preț, pentru că le pot face rău.

În secțiunile următoare poți citi mai multe detalii despre cele două categorii de alimente pe care să eviți să le pui la dispoziția ariciului.

Alimente inutile

Deși nu sunt toxice, acestea nu sunt nici recomandate, pentru că nu sunt deloc eficiente. Nu le asigură aricilor aportul de proteine, fibre și alți nutrienți de care au nevoie.

Printre alimentele inutile se regăsesc:

  • Fructe uscate: stafide, banane uscate, astfel de fructe nu vin cu o valoare nutrițională optimă, ci doar cu un conținut ridicat de zahăr. Pot crește, deci, riscul căderii dinților, și nici nu vor atrage ariciul;
  • Legume: aricii nu sunt în general atrași de legume pentru că nu aduc nicio contribuție nutrițională. Ei ingerează anumite legume verzi ocazional, în mod accidental atunci când se hrănesc cu viermișori sau alte nevertebrate, însă nu sunt necesare în hrana aricilor;
  • Pâine: deși nu îi face vreun rău, pâinea are valori nutriționale foarte reduse pentru arici. Oamenii obișnuiesc în mod tradițional să hrănească aricii și păsările cu pâine. Însă aceasta nu face decât să le dea senzația falsă de sațietate și să-i împiedice să-și caute ulterior surse mai nutritive de hrană.

Alimente toxice

Și în sfârșit ajungem la lista de ”așa nu”. Atunci când vrei să știi ce mananca ariciul, trebuie să știi și ce alimente să eviți cu orice preț. Iată care sunt alimentele toxice pentru arici:

  • Lapte – aricii sunt intoleranți la lactoză. Ceea ce înseamnă că lactatele le pot face foarte mult rău și nu se află pe lista de recomandate la ce mananca ariciul;
  • Ceapă;
  • Avocado;
  • Carne crudă;
  • Citrice;
  • Ovăz;
  • Struguri;
  • Semințe de floarea soarelui;
  • Mâncăruri sărate;
  • Dulciuri;
  • Fast-food.

Odată ce am stabilit informațiile de bază și generale despre ce mananca ariciul și ce nu mănâncă în mod natural, ne putem concentra pe detalii.

Și exact acesta este subiectul pe care urmează să îl abordăm. Vezi în continuare ce mananca aricii în diverse condiții sau etape ale vieții.

Ce mananca aricii în stadiul de pui?

În primele opt săptămâni de viață, puii de arici se hrănesc de la mamă. Mama-arici își va hrăni puii până la 8 săptămâni, după care îi va lăsa să se descurce singuri.

Este important ca în aceste prime săptămâni delicate, cuibul să nu fie deranjat. Altfel, mama își poate abandona sau chiar mânca puii.

Ulterior acestei perioade critice, poți hrăni tinerii arici cu biscuiți înmuiați în apă. Asta pentru că puii de arici ce cântăresc mai puțin de 300g nu pot consuma hrană uscată.

Hrana specială pentru arici de înaltă calitate și chiar conservele pentru câini sau pisici sunt de asemenea alegeri inspirate pentru ce mananca un arici pui. În sălbăticie, ei trec direct la hrana preferată: insectele.

ariciul reproducere

Ce mananca aricii în stadiul de adult?

La acest capitol ai găsit răspunsul încă de la început. Aricii adulți au o dietă foarte flexibilă și se hrănesc cu orice le este la îndemână și îi atrage.

Oportuniști iscusiți care se hrănesc pe timp de noapte, preferă în principal râmele, viermii, melcii, precum și gândacii, urechelnițele și alte nevertebrate.

Se poate hrăni inclusiv cu ciuperci, centipede, rădăcini, șerpi mici și alte reptile. Acești mâncăcioși pot consuma până la o treime din greutatea lor totală într-o singură noapte!

Ce mananca un arici în libertate?

Ce mananca un arici în libertate depinde de habitatul său și, bineînțeles, de opțiunile pe care le are la dispoziție. În acest sens, sunt două variante:

  • Ce mananca ariciul în sălbăticie;
  • Ce mănâncă un arici de grădină.

Pentru că sursele de hrană diferă, dieta lor va arăta diferit. Vezi mai jos cum.

Ce mananca ariciul salbatic?

În sălbăticie, aricii se bazează pe instinct și doar pe sursele naturale de hrană. De aceea, ce mananca ariciul sălbatic arată foarte diferit de ce consumă în grădina omului.

Începând de la o selecție extrem de diversă de insecte, ariciul sălbatic se poate hrăni ocazional – foarte rar – chiar și cu alți pui de animale. Mamifere mici sau puii de mamifere precum puii de șoriceii constituie uneori ceea ce mananca ariciul sălbatic.

Ce mananca un arici de gradina?

Evident că odată cu schimbarea mediului, se schimbă și sursele de hrană. Atunci când se află în grădinile oamenilor, aricii mănâncă ce pot găsi acolo, respectiv fructe coapte căzute din pom, râme și alte tipuri de recoltă.

De asemenea, dacă au acces la mâncarea pisicii sau a câinelui, cu siguranță se vor apropia pentru a se hrăni.

Ce mananca un arici ca animal de companie?

Cel mai bine atunci când ariciul este noul tău animal de companie este să îi asiguri hrană specială pentru arici. Specialiștii au dezvoltat deja soluții optime și adaptate pentru ei, astfel încât să nu te îngrijorezi prea mult în legătură cu ce mananca un arici. 

La fel de importantă este și apa, așadar asigură-te că are în permanență acces la apă plată proaspătă.

Ți-ai luat un arici ca animal de companie? Ce manancă ariciul și ce nume să îi pui?

Un arici țepos și prietenos este noul tău prieten nevorbitor? În primul rând, felicitări! Adoptarea unui animăluț de companie este un pas important, însă care vine la pachet cu o mulțime de responsabilități. Dar și cu satisfacție pe măsură.

Și odată ce ai aflat că ce mananca ariciul în captivitate este hrană specială pentru câini sau pisici, și alte insecte sau fructe, următorul pas este să-ți întărești conexiunea cu el.

Prima și cea mai bună modalitate de apropiere a oricăror ființe a fost dintotdeauna să îi spui pe nume. Dacă încă nu ai ales un nume potrivit pentru ariciul tău, s-ar putea să-ți găsești inspirația în lista cu nume de arici din următoarele secțiuni.

nume de arici

Nume de arici

O primă caracteristică pe care o învățăm și după care distingem aricii este că sunt țepoși. Iar această unicitate a creaturii devine sursa unora dintre cele mai creative și adorabile nume de arici.

De asemenea, personaje din diverse desene animate erau, de fapt, arici. Ceea ce aduce și mai multe idei de nume de arici. Iată top 5 dintre acestea:

  • Cactus;
  • Pufosul;
  • Sonic;
  • Arici;
  • Tiggy-Winkle.

Top 10 nume de arici în limba română

Deși cele de mai sus sunt cele mai populare nume de arici, există sute de alte variante dintre care poți să alegi. Mai jos poți vedea 10 dintre cele mai populare nume de arici în limba română:

  1. Arici-Pogonici;
  2. Pogonici;
  3. Țeposul;
  4. Spinosul;
  5. Ghimpe;
  6. Stea;
  7. Biscuite;
  8. Ace;
  9. Prințesa;
  10. Săgeată.

Top 20 nume pentru arici engleza

La fel de inspirate sunt și numele pentru arici în limba engleză, care reprezintă fidel personalitatea și caracterul micilor țepoși. Vezi mai jos 20 dintre cele mai interesante nume pentru arici engleza:

  1. Hedgehog;
  2. Hedgy;
  3. Hog;
  4. Butterball;
  5. Buttercup;
  6. Noodle;
  7. Bumper;
  8. Hokey Pokey;
  9. Marshmallow;
  10. Brillo;
  11. Fluffy;
  12. Spiky;
  13. Grumpy;
  14. Pretzel;
  15. Peanut;
  16. Cookie;
  17. Zig Zag;
  18. Sparky;
  19. Punk;
  20. Arrow.

Top 3 nume de arici în limba franceză

Și limba franceză onorează ariciul cu nume specifice care să îi evidențieze trăsăturile unice în natură și personalitatea remarcabilă. Vezi mai jos 3 dintre cele mai reprezentative nume de arici în franceză:

  1. Hérisson – înseamnă literalmente “arici” în limba franceză;
  2. Harvey – un nume potrivit pentru arici provenind din franceză, pentru că înseamnă “gata de luptă”. Perfect reprezentativ pentru țepii mereu gata de apărare;
  3. Alfred – preluat din desenele animate franceze-canadiene, numele provine de la ariciul din “Misterele lui Alfred Ariciul”.

Ce altceva mai trebuie să știi despre arici?

Odată ce ai ales un nume pentru noul tău prieten de grădină – sau din casă – și odată ce știi ce mananca ariciul, este timpul pentru următorul pas.

În această rubrică poți citi și alte detalii interesante despre arici.

Informații despre arici

Primul lucru pe care îl învățăm despre arici încă din copilărie este că au țepi. De fapt, aceasta este caracteristica principală prin care îi distingem, și una dintre cele mai remarcabile informații despre arici.

Însă dincolo de acest sistem de apărare specific – despre care vei putea citi în câteva secunde – aricii sunt creaturi fascinante prin o mulțime de alte lucruri.

Pentru început, însă, iată câteva informații despre arici generale, precum dimensiuni, denumire științifică și greutate:

  • Denumire populară: Arici;
  • Denumire științifică: Erinaceus europaeus;
  • Tip: Mamifer;
  • Dietă: Insectivoră (predominant);
  • Dimensiuni: 10 – 30 cm lungimea corpului și 2.5 – 5 cm lungimea cozii;
  • Greutate: 155g – 1.5kg.

În plus, în ciuda dimensiunilor sale mici, ariciul nu este mai prejos față de alte animale complexe.

El hibernează, are o dentiție bogată și o dietă extrem de flexibilă, după cum ai putut concluziona citind ce mananca ariciul. În continuare poți citi mai multe informații despre arici utile.

Ce înfățișare are ariciul?

Să începem cu începutul. Ce înfățișare are ariciul? Mic mamifer cu picioare scurte, acesta are o față în formă de con cu 44 de dinți, iar corpul este acoperit de un strat de țepi duri și ascuțiți.

Fiecare din cele 4 picioare are 5 degete, fiecare deget fiind prevăzut cu câte o gheară ascuțită. Aceste gheare sunt perfecte pentru a-i ajuta să se cațere, să sape și să fugă în funcție de situație.

Atunci când este atacat, ariciul se încolăcește într-un bulgăre spinos care îndepărtează majoritatea prădătorilor. Aceasta este și poziția de siguranță în care doarme în timpul zilei.

Acești țepi nu se desprind cu ușurință de pe corpul ariciului, fiind bine fixați pentru a-i asigura protecția. La fel ca unghiile din corpul uman, țepii ariciului sunt alcătuiți din keratină.

Conform cercetătorilor, ariciul poate avea până la 6.000 de țepi pe corp.

Și contrar desenelor animate, este un mit că acesta se rostogolește ca o minge. Atunci când se face bulgăre pentru a se apăra, ariciul stă nemișcat.

Cât trăiește un arici?

Media de viață a unui arici sălbatic care trăiește în libertate este de 2-5 ani. Rareori trăiește, însă, mai mult de 3 ani. În schimb, un arici domestic are o speranță de viață considerabil mai mare.

Dacă ariciul este noul tău animal de companie, nu trebuie să te îngrijorezi că îl vei pierde prea curând. Conform veterinarilor, un arici bine îngrijit trăiește în medie 5-7, sau chiar până la 8 ani!

Dar atenție! Pentru a-i prelungi cat traieste un arici cât mai îndelungat, este esențial să știi ce mananca ariciul și să îi cunoști obiceiurile. Astfel încât să-i asiguri o dietă, adăpost și îngrijire corespunzătoare.

Mai mult decât atât, probabilitatea este mult mai mare ca ariciul să creeze o strânsă legătură de prietenie cu stăpânul său decât cu orice alt animal.

Ceea ce îl face o mică minge de energie și afecțiune! Și un ideal prieten necuvântător.

Mediul de viață al ariciului

Trăind în mare parte în Europa, Asia, Africa și Noua Zeelandă, ei se pot adapta la o largă varietate de habitate. De la savane, păduri și până la grădini, suburbii și deșerturi, ariciul poate trăi în multe condiții.

În general, adăpostul ariciului îl reprezintă cuiburi din frunze, crenguțe și altă vegetație, sau viziune de până la 50 cm adâncime. Fie și construiesc singuri, fie le preiau de la alte animale care le-au părăsit.

Deși în sălbăticie se adaptează condițiilor de mediu, este important ca atunci când este micul tău animal de companie să te asiguri că temperatura camerei stă la aproximativ 22°C.

De asemenea, asigură-te că îi pui la dispoziție locuri în care să se ascundă, în cadrul cuștii în care stă. Pentru că în mod instinctiv, ariciul se ascunde atunci când doarme.

mediul de viata al ariciului

Ariciul – obiceiuri și stil de viață

Ajungem și la cel mai fascinant capitol, respectiv la obiceiurile, personalitatea și modul în care trăiește ariciul.

În primul rând, este un animal nocturn. Tocmai de aceea, dacă ești o persoană foarte activă ziua, ariciul nu este cea mai bună alegere ca animal de companie. Orele lui de joacă nu sunt în timpul zilei.

Activitatea ariciului are loc noaptea, când în mod natural pornește în căutare de hrană. Au o vedere slabă, motiv pentru care se bazează pe auzul și simțul mirosului foarte bine dezvoltate.

Când se află în căutarea hranei, aricii au un sistem unic de furajare prin tufișuri, în căutarea micilor creaturi și insecte. Pe măsură ce explorează tufișurile, ariciul emite un sunet similar grohăitului.

Ariciul – reproducere

Este un animal solitar, și se împerechează în general doar pentru reproducere. Puii de arici născuți anual – între 1 și 11 pui – stau cu mamele pentru o perioadă de numai patru până la șapte săptămâni.

După care ajung și ei pe cont propriu, și devin solitari. După cum se observă cu ușurință, viața de cuplu sau de familie a aricilor este extrem de scurtă.

Ariciul – estivație și hibernare

În locațiile temperate, aricii rămân activi pe toată durata anului. În schimb, în habitate în care au loc schimbări climatice drastice, ariciul are un excelent sistem de adaptare.

Pentru a se adapta condițiilor climatice diverse în care pot trăi, arma lor secretă este somnul. Prin intermediul somnului, ariciul nu doar că se odihnește, ci se și protejează împotriva climatelor extreme.

Când temperaturile sunt ridicate, fie în timpul sezonului cald sau în timpul vieții în deșert, aricii dorm. Acest proces al somnului în condiții de căldură și secetă se numește estivație, sau somn estival.

În timpul sezonului rece, ariciul se adaptează tot prin somn. Iar în acest caz, după cum probabil că deja ai ghicit, procesul de somn pentru protecție și în lipsă de hrană poartă denumirea de hibernare.

Mai multe despre arici hibernare poți să citești în secțiunea următoare.

Arici hibernare

Surprinzător, ariciul este unul dintre puținele mamifere care hibernează cu adevărat. De fapt, în timpul hibernării, aricii nu dorm cu adevărat.

Ci temperatura corpului lor scade, pentru a se alinia mediului înconjurător și pentru a face față climatului rece.

Acest lucru se întâmplă pentru a intra într-o stare de torpoare. Adică un fel de amorțeală care scade rata metabolică și activitatea fiziologică la animale.

În general, perioada pentru arici hibernare începe din Octombrie/Noiembrie și durează până în Martie/Aprilie. Iar în timpul iernilor blânde, ariciul poate rămâne activ chiar și în Noiembrie/Decembrie.

Iar această hibernare îi ajută să economisească foarte multă energie. Încetinește toate celelalte funcții ale corpului și le face imposibile pe altele.

În timpul hibernării, sursa de energie a ariciului devin rezervele de grăsime pe care le-a acumulat în timpul verii. Tocmai de aceea este vital ca ariciul să fie bine hrănit în procesul de pregătire pentru hibernare.

Cum se spune la arici in engleza?

Dacă nu ai reținut deja de la secțiunea despre nume de arici, ”hedgehog” este denumirea pentru arici in engleza.

De asemenea, alte denumiri folosite în limba engleză atunci când se face referire la arici sunt ”hedgepig”, ”furze-pig” și ”urchin”.

Cum îngrijești ariciul?

La modul cel mai simplu, ca să îngrijești bine un arici trebuie să urmărești trei aspecte principale:

  • Ce mananca ariciul?
  • Ce mediu de viață îi asiguri?
  • Cum îl îngrijești?

Dacă primelor două întrebări am răspuns mai sus, la acum vom răspunde la cea de-a treia întrebare. Vezi în continuare câteva sfaturi de îngrijire ale specialiștilor:

  • Vizitele la veterinar: consultul veterinar este un pas vital în viața oricărui animal de companie. Ariciul nu face excepție! Examinarea unui veterinar te va ajuta să îl protejezi de paraziți interni și externi, dar și de alte posibile afecțiuni. Este primul pas pentru a-i asigura longevitatea și calitatea vieții;
  • Sunt animale active: ariciul este un animal atletic. În sălbăticie, deseori aleargă kilometri întregi și sunt excelenți cățărători și înotători. Asigură-te că în spațiul dedicat ariciului, îi pui la dispoziție o roată sau altă modalitate de exercițiu pentru a-i satisface nevoia de activitate fizică;
  • Sursă de căldură: aricii funcționează optim la temperaturi de 22°C – 29°C. Pentru a evita ca țeposul să intre într-o stare de torpoare, asigură-te că folosești o sursă externă de căldură în cadrul adăpostului său, și un termometru prin care să monitorizezi temperatura.

Top 30 curiozități despre arici

Odată ce cunoști detaliile despre stilul de viață, personalitatea și alte aspecte privind ariciul, ești gata pentru o explorare mai amănunțită. Iată cele mai fascinante curiozitati despre arici pe care nu le știai:

  1. Botul lung în formă de con ajută ariciul să vâneze, facilitând procesul de furajare. Gura este poziționată de fapt în spatele boticului, facilitând procesul prin care caută insecte, viermi și omizi;
  2. Deși nu își folosesc ochii pentru a vâna din cauza vederii slabe, aricii văd suficient de bine în timpul nopții;
  3. Nu există doar o singură specie de arici, ci 17 specii diferite în întreaga lume, cu mici diferențe în privința caracteristicilor și habitatului;
  4. Deși media este de 6.000, există între 5.000 și 7.000 de țepi pe spatele unui arici;
  5. Fiecare țep rezistă aproximativ un an înainte de a se desprinde și de a fi înlocuit de unul nou;
  6. Când ariciul simte un miros sau un gust foarte puternic, se acoperă singur într-un strat spumos de salivă. Este un proces similar cu cel prin care pisica se curăță singură;
  7. Deși au picioare foarte scurte, aricii pot merge până la 3km într-o singură seară, în căutare de hrană;
  8. Ariciul are stomacul vulnerabil. Acesta este motivul pentru care se încolăcește protector într-o minge de țepi în apropierea prădătorilor;
  9. Creaturi nocturne, aricii pot fi văzuți în libertate – în general – doar noaptea. În timpul zilei, aricii dorm;
  10. Deși toți aricii au abilitatea de a hiberna, nu toți o fac. Când condițiile de mediu sunt favorabile, ariciul nu hibernează;

curiozitati despre arici

Curiozități despre arici de grădină

Informațiile generale sunt interesante, dar sigur mai sunt lucruri pe care încă nu le știi despre ariciul de grădină. Iată câteva dintre cele mai incitante curiozitati despre arici atunci când îți vizitează curtea:

  1. Ariciul este un foarte bun prieten al grădinarilor și protector al agriculturii. A obținut această reputație datorită faptului că se hrănește cu gândaci și omizi dăunătoare plantelor. Astfel, curăță grădina și protejează recolta, ajutând la conservarea fructelor și a legumelor;
  2. Spre deosebire de porcul spinos, ariciul nu are țepi ghimpați otrăvitori. Ei sunt doar ascuțiți pentru a-i asigura protecția;
  3. Aricii au imunitate parțială la veninul de șarpe. Deși nu au imunitate totală, au rezistență mult superioară la venin în comparație cu alte mamifere mici;
  4. Deși dieta obișnuită a aricului constă în insecte și fructe de pădure, au capacitatea necesară să învingă o viperă. Și chiar să o mănânce!
  5. Deși oamenii obișnuiau să creadă că aricii beau lapte de la vacă, adevărul este la polul opus. Ariciul este intolerant la lactoză!
  6. Diversele sunete pe care le emit aricii comunică o mulțime de lucruri diferite;
  7. Țepii ariciului acționează ca sistem defensiv primar. Mușcatul este un alt mecanism de apărare al ariciului;
  8. Aricii au fost considerați sacri în cultura grecească, datorită modului de împerechere similar celui uman. Totuși, știința demonstrează că se împerechează unul cu fața la celălalt pentru a evita spinii de pe spate;
  9. Există mai multe tipuri de text literar despre arici în care acesta are o legătură simbolică puternică cu fericirea pură, maternitatea și pacea interioară. De asemenea, în poveștile slavice, amintește de blândețe, înțelepciune și curaj în diverse forme;
  10. Încă din urmă cu 15 milioane de ani, ariciul a evoluat, fiind una dintre cele mai vechi specii de mamifere de pe planetă.

Curiozități despre arici ca animale de companie

Încheiem seria de curiozitati despre arici cu câteva aspecte interesante despre ariciul ca animal de companie. Citește aspecte despre arici ca animal domestic în viața oamenilor încă din cele mai vechi timpuri:

  1. Deși a câștigat tot mai multă popularitate, ariciul este interzis ca animal de companie în anumite părți ale SUA. În state și orașe ca New York City, Washington D.C., Pennsylvania, Hawaii, Arizona, Georgia, și California, este ilegal să deții un arici. În alte zone, ai nevoie de permis special;
  2. Ariciul african pitic (pigmeu/pygmy) este cea mai populară specie drept animal de companie;
  3. Oricât ar fi de adorabil, ariciul poate mușca!
  4. Dacă ai crezut că aricii nu pot înota, acesta este un mit. În libertate, pot înota până la 2km pentru a căuta hrană. Dar de obicei, se bălăcesc mai mult pentru distracție decât din necesitate. Așadar nu te teme să-ți lași ariciul de companie la bălăceală;
  5. Nu atinge sau deranja un cuib cu pui de arici. Mama îi poate abandona sau mânca;
  6. În general, veterinarul recomandă perierea dinților ariciului cu bețișoare de bumbac pentru a le păstra nuanța albă.
  7. În medicina antică, ceaiul din infuzie de piele uscată de arici și piper era folosit pentru colici și căderea părului. Desigur că astăzi, astfel de practici nu au niciun suport științific;
  8. Oficial, ariciul a fost votat mamiferul favorit al britanicilor în anul 2016.
  9. Aricii pot suferi de o afecțiune numită sindromul balonului. Unic și specific aricilor, acest sindrom este o situație rară în care gazul captiv sub piele determină o inflamație de până la dublul dimensiunii sale normale.
  10. Ariciul domestic are tendința frecventă să-și bage capul într-un tub – de obicei tubul de la rola de hârtie igienică – și să se plimbe prin jur cu capul în tub.

Cele mai interesante ghicitori despre arici

Ai la dispoziție pe această pagină toate detaliile și informațiile pentru a cunoaște cât mai bine ariciul. Dar ești sigur că sunt suficiente pentru a da răspunsul corect, atunci când auzi ghicitori despre arici?

Verifică acest lucru în această secțiune. Iată câteva dintre cele mai distractive, interesante și populare ghicitori despre arici în limba română:

  1. E un burduf de ace. Ce e?
  2. Chiar cu mii de ace groase,
    Nici nu țese, nici nu coase. Cine e? (Ariciul.)
  3. Ce soldat vine în cetate,
    Cărând mii de sulițe-n spate? (Ariciul.)
  4. Cine-adoră să se îmbrace
    În haină cu mii de ace? (Aricii.)
  5. Ghicește repede-n doi timpi:
    Cin te-nțeapă-n mii de ghimpi? (Ariciul.)
  6. Cine pleacă la plimbare
    Cu zeci și sute de țepi în spinare? (Un arici.)
  7. Înoată, merge, aleargă pe jos,
    Și este foarte spinos.
    Cine-i acest mic țepos? (Este ariciul.)
  8. Are pe el multe ace,
    De se sperie, minge se face.
    Mâna ta dacă îl strânge,
    Tare-tare te va-mpunge!
    Grohăind ușor din botic,
    Cine este spinosul pitic? (Ariciul!)
  9. Prea multe ace și nici un singur fir de ață. Cine e? (Un arici.)
  10. Pernă cu ace, printre copaci stă camuflat,
    De te-apropii să-l atingi, fuge speriat. (Ariciul.)

Ghicitori cu arici pentru copii

Nimeni nu iubește ghicitorile mai mult decât o fac copiii! Vrei să-i dai de gândit micuțului tău după ce i-ai citit informații despre arici? Atunci stimulează-i gândirea cu aceste ghicitori cu arici pentru copii:

  1. Oh, ce multe ace prin iarbă! Nu este nici brad, și nici pom de crăciun. Nu este nici frunză ascuțită, și nici stejar. Nu este porc spinos, dar și el te împunge când se apără! Cine e? (Ariciul.)
  2. Sub copaci, chiar în pădure,
    Un ghem de ace caută mure.
    Botic lung și spate spinos,
    Oare cine să fie așa țepos? (Ariciul!)
  3. E ca o minge,
    Dar n-o atinge!
    Cu atâția țepi în spinare,
    Ce animal să fie oare? (Un arici.)

ariciul

Concluzii: ce mananca aricii și ce trebuie să știi despre ei?

Aricii sunt insectivori, în principal hrănindu-se cu nevertebrate, insecte și reptile mici, însă ocazional și cu fructe sau legume, ciuperci și alte alimente pe care le găsesc.

Mic ghem de spini, mâncăcios oportunist, flexibil în privința condițiilor de viață și adaptat perfect prin hibernare și estivație, ariciul este una dintre cele mai fascinante mamifere pe care le poți întâlni.

Poate tocmai de aceea, este nelipsit din literatură și cinematografie, desena animate pentru copii dar și mitologia din Antichitate.

FAQ Întrebări Adresate Frecvent privind ariciul

Deși această pagină răspunde în mare parte cu informații utile despre o mulțime de aspect privind viața sa, ariciul îți poate genera o mulțime de alte întrebări. În această rubrică am pregătit răspunsuri pentru câteva dintre întrebările cel mai frecvent adresate despre acesta.

De asemenea, dacă vrei să afli mai multe despre simbolistica și însemnătatea spirituală pe care o are ariciul, poți citi și pagina noastră cu superstiții despre arici.

Ce rol are ariciul în ecosistem?

Aflat pe cale de dispariție în mai multe regiuni de pe planetă, micul mamifer cu țepi este apreciat nu doar pentru carisma deosebită. Ci și pentru ce rol are ariciul în ecosistem și în agricultură. Mai exact, un rol cheie în menținerea unui ecosistem sănătos și curat, precum și a unor grădini sănătoase și roditoare, prin controlul populației de insecte și dăunători.

Ce faci cu un arici?

Ei bine, ce faci cu un arici depinde foarte mult de tipul ariciului. Ai un arici drept animal de companie? Atunci îl îngrijești corespunzător pentru a te bucura cât mai mult timp de prezența lui. Ai grijă la ce mananca ariciul, ce temperatură are mediul său și nu uiți să faci vizite periodice la veterinar. În schimb, dacă ariciul te vizitează în grădină, îi poți pregăti apă proaspătă și hrană specială pentru pui de pisică.

Cine sunt dusmanii ariciului?

Pisicile sunt foarte curioase, dar nu sunt o amenințare reală pentru arici. După ce îi investighează, de obicei pisicile îi lasă în pace pe spinoși. În schimb, dusmanii ariciului sunt de fapt bufnițele, vulturii, nevăstuicile, lupii, vulpile și uneori șobolanii mari, pentru care ariciul devine pradă.

Ce culoare are ariciul?

În total există peste 90 de culori pentru cele 17 specii de arici. Unele sunt obișnuite, altele sunt foarte rare. Când vrei să știi ce culoare are ariciul, trebuie în primul rând să știi la ce te referi. La culoare pielii, sau la culoarea țepilor?

Pielea aricilor are în general o nuanță roz sau albă, iar pe burtică pot fi albi, pestriți sau maro deschis. Fața poate fi maro, sau în nuanțe de gri. În schimb, dacă prin ce culoare are ariciul, te referi la culoarea țepilor, aceștia vin în cele mai diverse combinații. De la sare și piper (alb și negru), până la maro, alb, argintiu, cărbune și multe altele. Chiar și ochii pot varia în culori de la negru și maro, până la roșu rubin.

Unde stau aricii ziua?

Creaturi nocturne care vânează și sunt activi în timpul nopții, aricii dorm în timpul zilei. Așadar, în libertate, când vrei să știi unde stau aricii ziua, trebuie să știi unde își au cuibul sau vizuina. Pentru că cel mai probabil îi vezi găsi acolo, dormind și refăcându-și rezervele de energie pentru următoarea noapte.

Aricii mănâncă găini?

Deși aricii sunt insectivori, lipsa de hrană îi poate conduce la comportamente și alegeri extreme. Așa că răspunsul la întrebarea dacă aricii mananca gaini este că da, pot face acest lucru, în lipsa altor surse de hrană! Ariciul este un prădător ce poate omorî pui tineri, dar și găini adulte. De asemenea, le pot mânca ouăle și pot distruge puii care nu au eclozat încă.

Ce înseamnă când ai arici în curte?

O altă întrebare frecventă a gospodarilor sau a oamenilor care locuiesc la casă este ce inseamna cand ai arici in curte. Ei bine, prezența lor este foarte valoroasă pentru recoltă, fiind controlori naturali ai dăunătorilor de grădină. Un prieten foarte bun al grădinarilor, la fel ca buburuza, ariciul îți protejează florile, legumele și fructele de melci, limarci și alte insecte dăunătoare.

Surse:

  • animals.mom.com/long-domesticated-hedgehogs-live-10206.html
  • arkwildlife.co.uk/blog/what-to-feed-hedgehogs/
  • facts.net/hedgehog-facts/
  • hedgehogstreet.org/about-hedgehogs/diet/
  • hedgehogstreet.org/about-hedgehogs/hibernation/
  • homeandroost.co.uk/blog/the-history-of-hedgehogs/
  • livescience.com/51221-hedgehog.html
  • lovethegarden.com/uk-en/article/15-hedgehog-facts-kids
  • mentalfloss.com/article/56004/16-fun-facts-about-hedgehogs
  • nationalgeographic.com/animals/mammals/facts/hedgehog
  • rspca.org.uk/adviceandwelfare/wildlife/animals/hedgehogs/garden
  • vetmed.illinois.edu/pet-health-columns/hedgehog-pets/
  • woodlandtrust.org.uk/blog/2019/07/what-hedgehogs-eat/
  • woodlandtrust.org.uk/blog/2020/09/when-hedgehogs-hibernate/

About The Author

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articolele de pe Utopic-times.com reprezintă rezultatul eforturilor de documentare din surse de notorietate, redactare atentă și prezentare a materialor într-o manieră accesibilă cititorilor.

Pentru distribuire pe rețelele de socializare, vă rugăm să folosiți funcția Share a website-ului.
Este strict interzisă copierea articolelor pentru utilizarea în alte scopuri decât cel personal.

Sunt interzise de asemenea modificarea și publicarea în mediul online fără menționarea sursei: www.Utopic-times.com

Sau fără primirea unui acord special din partea administratorilor website-ului.

Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați pagina Termeni și Condiții.

2 Shares
Share
Tweet
Pin2